Assange, care a pledat nevinovat, va fi condamnat la o dată ulterioară, maximul pedepsei aferente acuzației fiind de 12 luni de închisoare, relatează Reuters.
Fondatorul WikiLeaks a fost arestat joi de autoritățile britanice în incinta Ambasadei Ecuadorului din Londra, după ce i-a fost revocat dreptul de azil politic. Assange, care a petrecut ultimii șapte ani în Ambasada Ecuadorului, riscă acum extrădarea în Statele Unite, unde a fost acuzat de conspirație pentru furtul de secrete militare.
Administrația din Ecuador a anunțat joi că cetățenia lui Julian Assange a fost suspendată, acuzându-l pe fondatorul WikiLeaks că a colaborat cu mai mulți membri ai organizației pentru a destabiliza guvernul din Ecuador. Decizia a fost luată miercuri, a transmis ministrul de Externe din Ecuador, Jose Valencia.
Marea Britanie nu a cerut Ecuadorului să revoce azilul politic al lui Assange, a declarat joi un purtător de cuvânt al prim-ministrului britanic Theresa May, decizia fiind luată în totalitate de Ecuador.
Un judecător britanic implicat în cazul lui Julian Assange a transmis că Statele Unite trebuie să își redacteze dosarul privind cererea de extrădare până la data de 12 iunie.